Din cind in cind caut, pe ici si colo, reportaje… Reportajele alea adevarate, care fac din gazetarie literatura. Le caut asemeni unui ceasornicar mingiind un ceas vechi pe care l-a mai reparat cu citeva zeci de ani in urma si pe care nu credea ca il va mai vedea vreodata… Caut scriitura, ma bucura in rarele dati cind o gasesc, dar mai ales caut povestile. De data asta s-a intimplat fara sa vreau: am dat o tura prin canalele televizorului si m-a oprit ceva pe TVR 3. Era intradevar un reportaj, de prin primavara cred, facut de o echipa TVR Iasi sub rubrica „Necunoscutii de linga noi. Ce m-a oprit acolo? Vorba molcoma si cu tilc a unui padurar vinjos, un munte de om. Si am ramas sa privesc, furat. Omul povestea despre bataura unei case vechi de lemn, din vatra unui sat rupt de lume, despre padure si frumusetea copacilor, despre cum vorbeste el cu pisica si cu vacuta din grajd, despre lemnul de brad troznind in camin ca sa alunge spiritele rele, despre neamul lui… uitat. Si am aflat ca padurarul de acolo de prin Fundu Moldovei si Vatra Moldovitei este neam de hutul, se numeste Casian Balabasciuc, este inginer silvic si scriitor si corespondent la „Romania Pitoreasca (chiar, ce o mai fi si cine se mai ingrijeste de aceasta frumoasa revista?!!). Este prima data cind aud de hutuli, ultimii urmasi din saminta de daci liberi, dupa cum vad ca se mindresc a fi. Pe urmele reportajului amintit am pornit o cautare pe Google, desigur, ale carei semne le las pe aici. Si nu putine mi-au fost surprizele…. Citesc ca „Hutulii sunt un trib vechi de munte, risipiti de-a lungul Carpatilor, incepand din Polonia si pana in Maramures si Bucovina. In tara, ei pot fi gasiti la Moldovita, Argel, Breaza, Moldova Sulita, valea Suhei (zona Ostrei), Carlibaba, si in zona Maramuresului, unde sunt din ce in ce mai putini, fiind asimilati de ucraineni. Spune undeva, cu amaraciune, Casian Balabasciuc: „Hutulii sunt pe cale de disparitie. 
Toata istoria a dat de inteles ca cei slabi se supun celor puternici. Si nu slabi ca putere economica, ci in sens cultural, spiritual. Omul reactioneaza intotdeauna in directia confortului, in directia binelui material(…). Hutulii au fost talhari, hoti de vite, pradatori si probabil ca istoria i-a dirijat in sensul acesta(…). Hutulii sunt copiii orfani ai istoriei. Orfani, pentru ca nu isi stiu originile. O alta similitudine intre daci si hutuli este aceea ca nu si-au scris istoria. Nu au avut dorinta de a-si pastra istoria, identitatea, memoria stramosilor, si de a-si cultiva originile… Iar oamenii astia – se zice ca ar mai fi vreo 20.000 – haiducesc viata acolo in universul lor absolut liber, impreuna cu padurile lor, cu caii lor hutani si cu Dumnezeu, cu gindul ca nu vor vedea prea curind lumina electrica in casa – „Ni ma lumini – asta chiar daca becul va insemna, de buna seama, si sfirsitul lumii lor. Din ce am vazut si citesc sunt convins ca pe dealurile alea bucovinene sunt niste locuri si mai este un neam, de hutuli, care merita sa fie cunoscuti, intelesi, inainte sa dispara. Si ma mai gindesc ca onor guvernantii nostri ar putea face un pustiu de bine in a-i recunoaste ca etnie, iar o ministresa blonda ar putea sa-i intrebe de sanatate pe acesti… daci autentici in loc sa danseze „Zarzarica-zarzarea intr-o cetate a Risnovului napadita de kitsch. Dar cum am constatat, surprins, ca de mult nu mai am nici eu un ceas desteptator in casa (mai tin minte chiar si ceasurile alea mari din casa bunicilor, cu glas hodorogit, CFR, care trezeau si mortii din mormint la cinci dimineata!) si ca englezii care zic ca aceste dragi obiecte intra in istorie au dreptate, pot constata si cum prin voia noastra taiem nu numai radacinile copacilor dar si sufletul acelor paduri cu care ne-am fi putut arata mai tantosi in fata lumii. P.S. – Dintre muzici… pe alese! Evalueaza: Partajeaza asta: Partajare pe Tumblr Mai mult http://io-flavius.livejournal. Email Listare Google+ Buzunar Pinterest Apreciez asta: Apreciaza Incarcare... Similare
Hutulii, haiducirea vietii si sfirsitul desteptatorului
