Brassais Eye, de John Loengard (1961) Brassai si noptile Parisului. Brassai si ceata. Brassai si toamna, probabil… Brassai (Brasoveanul), desigur. Fotografia alb-negru m-a fascinat de mult si, cred, extrem de intens din clipa cind, acum multi ani, frunzarind o colectie de Photo magazine a unui amic, acesta m-a intrebat: Stiai ca a fost brasovean?. Aflasem atunci cind umbrele arse, maronii, ale acelor fotografii ma incredintau ca aceea este Fotografia, poza realitatii si istoriei descompuse, semnata in colt cu o poezie. Si mai ales, poate, poza a ceva ce pentru mine va ramine doar asa: o fotografie a unor locuri sau a unor oameni pe care nu ii voi vedea niciodata: Parisul decadent si prostituatele lui si galeria lui formidabila de artisti ai anilor '30. Si am mai inteles atunci ca fotografia de noapte este infinit mai adinca si mai plina de intelesuri ce se vor descoperite, ghicite decit cea mai clara, vie si colorata panorama. De atunci, Brassai a ramas in memoria mea sinonim cu aceasta arta mirabila, cum imi place sa le spun acelor lucruri, oameni sau intimplari pentru care nu am suficiente cuvinte. Ma mir si acum de fascinatia vie pe care mi-o provoaca acest fotograf cu pulbere de magneziu pe degete si pe la timple. 
Nu sunt un cunoscator, habar nu am daca el a fost sau nu cel mai mare sau printre cei mai mari. Sunt subiectiv si recunosc ca, poate, doar faptul ca Gyula Halász s-a nascut la Brasov a iscat aceasta admiratie a mea chiar daca fotograful de fapt nu are alt merit aici decit acela de a fi plecat din locurile astea pentru a se intilni cu Picasso, Kandinsky, Henry Miller, Dali, Thomas Mann, Jacques Prevert sau Matisse. Pentru a deveni artist francez… Brassai: Henri Matisse (1939) Scriu toate astea insufletit de faptul ca peste doua zile (9 septembrie 1899 a fost ziua nasterii artistului) acelasi Muzeu de Arta din Brasov (unde cindva i-am vazut si pe Dali si pe Miro si fotografiile lui Brancusi si pe Teutsch si cite si mai cite…) va fi gazda, pina in 15 noiembrie, a expozitiei BRASSAÏ – 110?… Timp suficient, nu-i asa?, sa vad sau sa revad locurile, pe indelete, oamenii pe care… nu-i voi vedea niciodata, sa-mi tratez fantasmele… About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Digg Email Print Google+ Pocket Pinterest Google+ flavius obeada Like this: Like Incarc... Related
Ochiul brasovean al tenebrelor Parisului
