About vintage

1. Un coleg de facultate de-ai lui Claudiu merge la un interviu pentru un post de inginer proiectare constructii civile. Dupa obisnuitele intrebari si discutii, i se ofera salariul de 10 milioane. Da, 1000 RON. Baiatul se ingalbeneste la fata si murmura: Pai, tocmai de asta venisem in Bucuresti. Sa castig bani multi. Acum, dvs va bateti joc de mine sau glumiti? Stiti cat sunt chiriile? . 2. Claudiu. Da, Claudiu Miron . Vrea sa isi ia un job in vanzari. Isi doreste sa fie mai mult decat un inginer constructor in slujba altora. Vrea sa aiba firma sa, unde sa aiba angajati mai multi ingineri constructori . Pentru asta trebuie sa stie sa vanda. Inainte de a pleca spre un interviu, ma intreaba: Dar ma pot eu compara cu alti oameni de vanzari?. Ii spun:Stai linistit. Unora le e frica sa ceara si 3 portocale si 2 banane cu reducere din piata. Esential este sa iubesti refuzul. Se uita la mine si inainte sa deschida usa imi zice: masochist mai esti! In Bucuresti am vazut cei mai multi oameni amarati. La o populatie de aproape 3 milioane de locuitori, fiecare doarme pe unde poate. In vile impunatoare, in blocuri noi, in constructii cu bulina, pe strazi, sub balcoanele de la parter , in parcuri(aici e mai greu, sunt tot mai multi gardieni, ceea ce e bine). Am intrat speriat in orasul asta, timp de mai multe luni am zis in fiecare zi ca nu stau aici, am dus-o greu o perioada, am locuit in garsoniere frumoase, dar si in ghetouri, cu 8 apartamente pe etaj. Am avut de a face cu indivizi de nimic, dar si cu genii. M-am enervat, m-am bucurat, m-am revoltat, am laudat. Stiu oameni care castiga in orasul asta mii de euro pe luna. Stiu persoane care castiga 600 RON pe luna. Sunt aici baieti care te privesc de la inaltimea arogantei lor, in timp ce o pipaie la semafor pe domnisoara aflata pe scaunul din dreapta. In tot felul de masini, fiecare mai tipatoare decat cealalta. In acelasi oras sunt oameni care zi de zi citesc in metrou. Carti, adica. Un lucru e valabil si esential pentru Capitala Romaniei. Daca vrei ceva, trebuie sa lupti. E valabil aici mai mult decat oriunde altundeva in aceasta tara. Aici am invatat sa imi pastrez calmul si sa nu mai pun la suflet tot felul de nimicuri. Si da, chiar si pe aceasta criza economica si mai ales mentala, aici sunt in continuare cele mai multe oportunitati. Si oameni. Si idei. Si proiecte. De fiecare in parte depinde ce vrea sa faca. De fiecare depinde pe cine vrea sa intalneasca, cu ce sa se ocupe si cat vrea sa castige. Cainii cu colaci in coada in niciun caz nu alearga pe aici. Acest articol a fost scris pe joi, septembrie 10th, 2009 la 6:21 am si este inscris in Uncategorized. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.