Eu… nu am voie să ies din casă, nu am voie să merg la cumpărături . Nu am voie să duc gunoiul, nu am voie să ud florile ziua pentru că mă vede vecinul de la blocul din faţă, nu am voie să merg la serviciu, nu am voie să mă îmbrac decât cu hainele luate de el, nu am voie să folosesc farduri, lac de unghii, iar unghiile trebuie să fie scurte, tăiate din carne, ca să am „mâini de gospodină”…Dacă sunt aşa, M. mi le pupă deget cu deget şi ochii îi strălucesc, fericiţi…
Simt că se strânge cercul. Laţul cu care M. m-a legat devine din ce în ce mai scurt.
Fumez şi beau cafea multă.
……………………………………………………………………………………………………………….
Am început să iau diazepam ca să pot dormi, apoi ca să pot suporta zilele, una după alta. Aşa suport mai uşor frigul din viaţa mea, singurătatea.
Mă îndepărtez tot mai mult de realitate. Neg propria mea existenţă, mă neg ca personalitate, fiind convinsă că nu fac doi bani.
Cel puţin asta îmi spune, de ani buni, M. Îmi repetă sistematic faptul că nu sunt bună de nimic, îmi subliniază că datorită lui pot sta acasă să cresc fetiţa, că eu fără el sunt un om mort, că el este singurul care mă iubeşte aşa cum sunt, cu toate problemele mele de sănătate…
Sunt convinsă că are dreptate. Iar când incerc să îl contrazic, mă bate cu sălbăticie ore în şir, pînă nu mă mai recunosc în oglindă când îmi spăl sângele de pe obrajii făcuţi zob. Apoi plânge şi mă ia în braţe, mă sărută şi mă roagă să îl iert, că el mă iubeşte şi eu sunt o nerecunoscătoare, îl oblig să mă bată, să mă desfigureze. Îmi reproşează că îl forţez să fie rău cu mine, dar că… sunt sexi aşa, cu faţa asta vineţie şi cu buzele crăpate de palmele lui grele! Şi mă sufocă cu sărutări. As vrea sa am un echipament de protectie impotriva lui.
Mă dezbracă şi mă violează cu sălbăticie. Eu strâng pleoapele, dar lacrimile ţâşnesc pe la colţurile ochilor, se rostogolesc fierbinţi pe obrajii tumefiaţi; mă ustură dârele lăsate de izvoarele suferinţei mele…
Sunt aproape tot timpul drogată şi inertă. Numai aşa mai pot să îl mai suport. Nu mă mai interesează ce simt. Nu mă mai interesează viaţa mea. Mă urăsc şi mă dispreţuiesc. Nu fac doi bani. Sunt ultimul om. Sunt vinovată de tot ce este mai rău pe lumea asta. Din vina mea sunt toate.
Nu intru niciodată în amănunte. Simt vina şi este de ajuns. Are grijă M. să îmi tot repete că primesc bătaie din cauză că el mă iubeşte şi că eu tot timpul nu fac decât să îmi bat joc de iubirea lui, de sacrificiile lui, de munca lui, de el şi de dragostea lui enormă…
Viaţă furată
