Capitala. Spitalul. Hematologia. Semnez că… refuz splenectomia! Plec! Sunt hotărâtă să mă fac bine. Sau să mor. Dar fără operaţii!
……………………
Trec, în capitală, pe la unitatea militară unde fostul meu iubit, Cos, face şcoala de ofiţeri.
Mama lui nu m-a plăcut niciodată şi el a ales să nu fie cu nici una, sau cel puţin să facă ceva şi pentru el. A plecat şi el imediat după ce am plecat eu…
Ieşise din examen când a fost anunţat că este căutat. Izbucneşte vesel cînd mă vede. Luase un zece şi era foarte fericit.
Îi spun că mă mărit….În viaţa mea nu mai văzusem să ţâşneacă boabele de transpiraţie pe faţa unui om ca pe faţa lui Cos. Rămâne împietrit şi pare că nici nu mă mai cunoaşte, că nu ştie pe ce lume este. Mă sperie.
Îi spun că l-am cunoscut pe M., că m-am îndrăgostit. Că între noi demult nu mai era mare lucru, decât reproşurile lui pentru tot ceea ce fusesem eu, o trădătoare, care a fugit de el şi de Ardeal…
Mă conduce la gară şi-mi cere să nu mă mărit, să mai stau un an, până termină el şcoala de ofiţeri. Îmi spune că mama lui nu are nici o putere asupra voinţei sale.
Nu cred nimic. Capitolul Cos s-a încheiat. Demult.
In Capitala!
